Vad tot mai des lume care se plange de discriminarea la angajare pe criterii de varsta. Daca ma gandesc bine cred ca este cea mai frecventa forma de discriminare in munca de care aud. ( reala, nu ma refer la ONG-uri care inventeaza povesti pentru a-si justifica finantarea ).
Initial am crezut neconditionat astfel de cazuri, pentru ca auzisem si eu relatari de la cunoscuti. Pur si simplu sunt oameni respinsi automat, pe criterii strict de varsta. Ai peste 40-45 de ani, ura si la gara, cam asta auzi de obicei. Apoi, mi-a venit o idee si am inceput sa ma uit prin CV-urile persoanelor auto-declarat discriminate. Si am constatat ca in multe cazuri nu putem vorbi de discriminare la angajare ci de o cu totul alta problema.
Din pacate la noi, filosofia “Stiu o meserie, o am toata viata” este inca foarte populara. Atat din traditie cat mai ales din lene. Omul invata sa faca ceva pe la 20-30 de ani si ramane pe filmul respectiv, uneori fara sa se puna la punct nici macar cu noutatile din propria profesie. Vopsesc tot cu aceleasi scule si vopsele, pana dispar de pe piata, fac contabilitate in Excel, FoxPro ramane limbajul suprem etc. O lista lunga, dar intelegeti ideea.
Si cand ajung pe la 40 – 50, iar lucrurile s-au schimbat mult in domeniul lor, lumea incepe sa nu ii mai recruteze. Si asa apar multe din cazurile de “discriminare la angajare” pe baza varstei. Nu sariti in sus cu mandrie proletara, ca nu am zis ca sunt toate asa! Sunt nemernici care nu iau profesionisti cu experienta, dar varstnici, pentru ca au impresia a “nu baga destul”. Plus ca cer salarii mai mari. Mai bine luam unu la 25 de ani care nu stie mare lucru, dar munceste mai mult si vrea mai putini bani.
E drept, ca nu se va ajunge niciodata la performantele cuiva cu exprienta, dar patronachele / managerul roman nu gandeste in perspectiva de regula. Nu stiu daca ati remarcat si voi, dar majoritatea celor cu bani, afaceri si functii din tara asta nu-s in vreun top al inteligentei. Ca nu au ajuns acolo pe munca si efortul lor, asa ca habar nu au sa isi faca treaba bine.
Revenind la oile noastre, discriminarea la angajare nu este mereu ceea ce pare si adevarul reiese in majoritatea cazurilor din CV-ul “victimei”. Dupa cum am mai spus si cu alte ocazii, trebuie sa invatam mereu sa facem ceva nou, sa mergem mai departe. Tata, fotograf de meserie, a trebuit sa invete la 50 de ani Photoshop. Si nu stia nici engleza, iar in anii 2000 nu erau versiuni in romana. Acum nu a devenit vreun miliardar, dar a putut sa-si faca meseria la standardele in vigoare, nu ca pe vremuri.
Am un prieten care pe la 30 de ani a inteles ca locul unde lucra – ceva job la stat – nu o sa dureze o vesnicie. Si ca este cazul sa invete o meserie reala, nu ceva de nisa, specific industriei in care era atunci. S-a apucat frumos omul – pentru ca ii si placea, nu pentru ca e cool sa fii IT-ist! – sa invete, sa ia certificari, acum e la multinationala pe un salariu bun.
Bine, cu cat inaintezi in varsta e mai greu sa faci schimbari d-astea si nimeni nu iti explica ce si cum. La noi consilierea profesionala e facuta majoritar de persoane care nu stiu sa faca nimic si nu le-a angajat nimeni pe alta pozitie. Asa ca recita si ele un amestec de motivationale cu reguli degeaba de prin carti de doi bani si zbang, esti consiliat!
Si nu, IT-ul nu e solutia pentru toata lumea, nu pentru ca ar fi vreun cerc exclusivist. Daca nu ai nicio inclinatie tehnica sau o minte mai analitica, o sa fie un alt esec, atata tot. Secretul e sa te gandesti la ce poti face si sa vezi care alternativa nu te face sa blestemi ziua de luni. Nu ai idee? Uite aici nomenclatorul profesiilor din Romania, baga un ochi!
Cele de mai sus sunt pentru cazurile fericite care realizeaza ce li se intampla. Cei care se cred dumnezei in meseriile lor pentru ca “stiu ei mai bine” si “eu o fac cum am invatat” sunt reala problema aici. Si cei care se plang cel mai tare de discriminarea la angajare, din pacate.
