Recrutare: De ce suntem intrebati tampenii la interviuri?

Procesul de recrutare mioritic – si nu numai –  este adeseori asociat de catre candidati cu primirea unor intrebari aiurea si fara sens. De la legendara “unde te vezi peste 5 ani”,  pana la mai moderna “ce fel de animal ai vrea sa fii” e plin de intrebari care nu duc nicaieri si enerveaza pe toata lumea.

Si desi toti se plang de asta pe unde apuca, amuzant e ca nimeni nu se intreaba de cauze. Mai ales ca este plin pe Linkedin de comentarii despre obiceiul asta si este evident ca toti recruiterii le-au vazut. Totusi nimic nu s-a schimbat si zilnic vedem noi perle de intelepciune. Eu fac recrutare de un deceniu fara sa ma folosesc de asa ceva, ceea ce nu mi-a influentat cu nimic rata de succes la angajari. Deci se poate si fara, da?

Revenind, raspunsul este banal de simplu: cei ce intreaba asa ceva habar nu au ce trebuie sa afle de la candidat intr-un un interviu. Si au o lista pe care o repeta mecanic mereu, unii crezandu-se si foarte psihologi pe tema asta. Daca te asociezi cu nu stiu ce animal, trag ei o concluzie a la tata Freud si le-ai facut ziua frumoasa. Pentru ca recrutarea asta e stiinta inalta, nu critici tu intrebarile astea adanci, doar ca nu le pricepi, da?

Eu intotdeauna in interviurile mele pe soft skills  – pentru cele tech am mereu pe cineva – caut sa aflu fix trei chestii. Cat de stabil mental este candidatul ( la modul de bun simt, ca nu-s Jung sa-i fac psihanaliza ), cat de bine comunica si cat de interesat este de jobul respectiv. In masura in care se poate in 10-15 minute, nu stau niciodata mai mult de atata.

Cam asta trebuie sa afli la recrutare inainte sa-l angajezi sau recomanzi. Iar intrebarile aiurea nu ajuta cu absolut nimic aici. Ba chiar incurca grav, pentru ca ai nevoie sa duci o discutie libera in care omul sa se simta in largul sau. Abia atunci poti vedea cum este in realitate candidatul.

In secunda cand intrebi o gogomanie, se ridica firewall-ul si se raspunde cu ceea ce crede ca vrei sa auzi. Asa am facut cu totii, haideti sa fim sinceri nitel! Si nu foloseste la nimic un schimb de minciuni politicoase.

Am avut odata un interviu in care am fost intrebat eterna ineptie cu cel mai mare defect al meu. Ca si cum asta declanseaza un moment magic in care candidatul incepe sa-ti spuna instant adevarul. Si sa-ti marturiseasca ca celui mai bun prieten cat de lenes e, cum isi uraste jobul etc.

M-am prefacut ca ma gandesc adanc, ca incerc sa schimb subiectul, dar nimic! Recruiterul insista. Atunci, tot ingandurat i-am spus ca uneori am impresia ca-s workaholic. Rar am vazut o persoana mai dezamagita, omul fusese convins ca ma prinsese cu ceva. De parca eram in Guantanamo la interogatoriu nu la un banal interviu de recrutare! Desigur, totul cu evitatul si ganditul fusese teatru, nu era prima data cand auzeam ineptia si stiam cum se face.

De asta tot zic, dragi firme de recrutare: cand angajati un om nu-l invatati numai sa caute pe Linkedin si sa scrie anunturi. Ca nu e secretara. Explicati si ce trebuie sa afle de la un interviu si cum sa nu iroseasca timpul candidatilor aiurea. Pentru ca e si pierderea voastra, a doua oara o sa va evite firma. Eu nu ma mai duc la un interviu la Lugera nici daca vor sa ma faca CEO la Blizzard Entertainment! Si ultimul a fost acum vreo 6-7 ani, atat de mult l-am tinut minte!

P.S. In cazul in care esti abordat pe Linkedin de un recruiter, am scris aici un ghid de comportament aproape corect.

 

(Visited 1,649 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *