Nici sa lucrezi ca recruiter IT nu este asa de usor cum se crede

Zilnic vad pe Linkedin comentarii mai mult sau mai putin magulitoare despre cum se fac angajarile in IT pe la noi si despre cei ce lucreaza ca recruiter. Acum nu spun ca toate-s adevarate sau toate-s false, adevarul e undeva la mijloc, ca de obicei evit sa generalizez. Si stiti ca nu m-am ferit niciodata sa vorbesc deschis despre problemele din recrutare

Intr-adevar, ca si in project management, exista o groaza de neaveniti in meseria de recruiter. Prin firmele mai mici jobul asta este facut de cine apuca, secetara, receptionera, ba chiar contabila uneori.  Cele mari iau adesea absolventi cu zero experienta si dupa un training sumar ii arunca in gura lupului si ii pun sa caute candidati, pentru ca “veteranii” sunt plictisiti de asta.

Exista doua tipuri de recrutare: cea activa, unde te duci, cauti candidatii, vorbesti cu ei vezi daca-s interesati si cea pasiva, unde postezi anunturi si astepti sa apara doritori. Ca la pescuit. Sau le poti combina, pui anunturi, dar ii si cauti.

Problema este recrutarea activa, unde incepi sa te simti dupa o vreme ca un Martor al lui Iehova batand pe la usi virtuale. Mai ales in perioada asta cand toata lumea recruteaza, ca vor sa faca si ce nu au apucat anul trecut, e nebunie. Adesea posibilii candidati – satui de atatea propuneri venite de pete tot – se simt agasati si raspund destul de nepoliticos. Sau stabilesc intalniri la care nu apar. Sau te suna ei maine, dar dispar in ceata. Sau nu mai vin la al doilea interviu.

Toate astea-s timp pierdut pentru recruiteri, iar daca sunt freelanceri si au “success fee” sau mai romaneste, plata la angajare, sunt si bani pierduti.

Si totul s-ar putea rezolva cu un un simplu “nu, nu sunt interesat”. Dar unii au impresia ca asa se razbuna cumva fie pe firma respectiva, fie pe omul respectiv, desi acela-si face treaba doar. Cand nu am timp spun frumos sunt ocupat, vorbim pe viitor, dau add recruiterului in retea si aia este. Nu ne pierdem vremea niciunul.

Recruiter

Ah, in rarele cazuri cand au insistat, am dat block. Mai ales la baietii cu firmele din India/Pakistan, deghizate in Anglia unde, va spun eu din experienta, nu o sa ajungeti niciodata la un interviu cu firma angajatoare. Am incercat eu de doua ori din curiozitate si nimic. Si iti pierzi timpul si la un interviu cu seful recruiterului initial, care intreaba numai tampenii pentru ca nu a citit CV-ul. Sa nu mai mentionam ce engleza vorbeste.

Dar revenind la recruiterul nostru mioritic, dupa atatia ani de lucrat cu multi din toata lumea, nu pot spune ca e mai bun sau mai rau ca altii. Stiu ca o sa fie o surpriza pentru multi, dar prostia nu s-a nascut in Carpati, e distribuita egal pe suprafata planetei. Ca si talentul dealtfel. Si bancul ala cu “o tara ca afara” incepe sa paleasca pe la colturi cand lucrezi destul afara. Nu ca nu avem multe de schimbat aici, dar nici paradisul nu incepe la granite.

La noi nebunia a inceput in criza din 2008-2011 cand au concediat masiv recruiteri si au angajat pe cine au nimerit, ieftin, dupa. Pentru ca vreo doi ani nu s-au prea facut recrutari si nu au avut nevoie. Cand au reinceput deja se formase un obicei sa iei pe cine nimeresti, si Dumnezeu cu mila daca se pricepe sau nu.

Si nici generalizarile cu “toti sunt praf” nu duc nicaieri. E drept ca din experienta mea, procentajul de oameni care habar nu au ce fac in domeniul asta, desi lucreaza acolo, e undeva pe la 60%. Dar mai sunt destui care nu merita pusi in aceeasi oala, nu?

 

(Visited 406 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *