Instalat de mai bine de 7 luni la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan nu a înaintat încă niciună propunere oficială pentru numirea unor noi directori civili la Serviciul Român de Informații (SRI) și Serviciul de Informații Externe (SIE).
În prezent, SRI funcționează cu conducere militară, după demisia lui Eduard Hellvig din iulie 2023, în timp ce SIE are un director civil cu puteri depline, fostul senator PSD Gabriel Vlase. Motivul întârzierei numirilor este lipsa unui acord între șeful statului și partidele din Coaliția de guvernare, de care depind aceste propuneri, după cum a recunoscut chiar Nicușor Dan.
Conform relatărilor presei de anul trecut, șeful statului ar fi propus informal pe avocatul Gabriel Zbârcea pentru conducerea SRI, însă acesta a fost respins de PSD și PNL din cauza unor presupuse „simpatii neo-legionare”, notează G4Media.
Într-o conferință de presă săptămâna trecută la Paris, Nicușor Dan a declarat că la conducerea serviciilor ar putea fi numite persoane politice, deși inițial promisese că va lua în considerare oameni din societatea civilă cu experiență relevantă. De asemenea, a reiterat că va face propunerile doar în acord cu coaliția de guvernare.
Potrivit informațiilor obținute de Adevărul, PSD a solicitat șefia SRI în cadrul negocierilor cu coaliția, funcție râvnită și de PNL. Printre numele vehiculate se află fostul premier Mihai Tudose și Claudiu Manda, fost președinte al Comisiei pentru controlul activității SRI din Camera Deputaților. Ambii sunt în prezent europarlamentari, iar numirile lor ar marca o apropiere a serviciilor secrete de scena politică.

