Un grav accident rutier a avut loc în județul Suceava, implicând un vehicul care transporta 11 cetățeni din Republica Moldova către Germania. Autovehiculul tracta o remorcă, iar, potrivit primelor informații, șoferul, un bărbat de 35 de ani, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive, provocând răsturnarea autovehiculului.
În urma impactului, două persoane au suferit răni și au fost transportate de urgență la Spitalul Județean Suceava. În prezent, ambele persoane au fost investigate medical și au părăsit unitatea spitalicească, viața lor nefiind pusă în pericol. Ceilalți pasageri nu au necesitat îngrijiri medicale.
La locul accidentului au intervenit prompt autospeciale pentru descarcerare, o ambulanță SMURD din cadrul ISU Suceava și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, conform presei locale.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova au transmis că monitorizează în continuare situația prin intermediul misiunii consulare, asigurând sprijin pasagerilor implicați în accident.

