Între timp, procurorii DIICOT au deschis un dosar penal in rem pentru trafic și deținere de substanțe de risc, după ce au apărut indicii privind consumul de droguri în rândul minorilor implicați.
Potrivit unor surse din anchetă, băiatul de 13 ani, suspectat că ar fi participat la uciderea adolescentului de 15 ani, a fost depistat pozitiv la substanțe interzise, conform analizelor realizate de Institutul de Medicină Legală. Probele biologice au fost recoltate la două zile după crimă, motiv pentru care anchetatorii nu pot stabili cu exactitate momentul consumului.
Substanța identificată este încadrată la droguri de risc și poate provoca euforie, psihoză tranzitorie și alterarea percepției realității, susțin specialiștii.
Anchetatorii analizează și mesajele schimbate între adolescenți în seara crimei, când aceștia au stabilit să se întâlnească. Surse apropiate anchetei afirmă că, în ziua următoare, minorul de 13 ani ar fi continuat să trimită mesaje victimei, într-o posibilă tentativă de a masca fapta.
Loviturile care au provocat moartea adolescentului ar fi fost aplicate cu un obiect dur, aflat în gospodăria suspectului. Deși victima era practicant de kickboxing și avea o constituție atletică, anchetatorii spun că nu a avut nicio șansă.
În acest dosar, ceilalți doi adolescenți implicați, ambii în vârstă de 15 ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Prin intermediul avocaților, aceștia au depus contestație împotriva măsurii dispuse de instanță.
Experții criminaliști analizează în prezent profilul psihologic al celor implicați, pentru a stabili nivelul de pericol și riscul de recidivă.
Cazul a generat un val de reacții la nivel național. Zeci de mii de români au semnat o petiție online, prin care cer modificarea legislației astfel încât minorii să poată răspunde penal de la vârsta de 10 ani, dacă se dovedește că au comis fapte grave cu discernământ.
În prezent, legea română prevede că minorii sub 14 ani nu răspund penal, fiind considerați lipsiți de discernământ.
Impactul tragediei este resimțit direct în comunitate. Unii părinți spun că nu-și mai trimit copiii la școală, de teamă că ar putea deveni victime ale violenței.
Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș precizează că minorul de 13 ani, aflat în libertate, este supravegheat strict. Acesta are interdicția de a lua legătura cu ceilalți minori implicați, participă obligatoriu la consiliere psihologică și urmează cursurile școlare în format online.
Autoritățile avertizează că nerespectarea acestor măsuri poate duce la plasarea copilului într-un centru specializat.

