Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Teleorman, apelul la 112 a fost primit în dimineața zilei de 25 decembrie 2025, în jurul orei 08:10. Un vecin a anunțat autoritățile că bărbatul de 86 de ani, din Turnu Măgurele, a fost găsit fără viață în casă.
La sosirea echipajelor, victima prezenta urme de violență la nivelul capului, indicii care au dus imediat la deschiderea unui dosar penal pentru omor.
După verificări și administrarea probelor, polițiștii au identificat și reținut un suspect. Surse judiciare au precizat că este vorba despre nepotul victimei, un bărbat în vârstă de 32 de ani.
Acesta a fost ridicat și dus la audieri. În prezent se află în custodia Poliției și urmează să fie prezentat procurorilor, pentru măsuri preventive.
Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.
În urma constatărilor de la fața locului și pe baza investigațiilor preliminare, a fost deschis un dosar penal pentru omor. Polițiștii și procurorii urmează să stabilească motivul agresiunii și împrejurările exacte în care a avut loc crima.
Cercetările continuă, iar autoritățile nu au transmis, până la acest moment, alte detalii despre posibilele motive.
❗ Crima din Teleorman nu este un caz izolat. Recent, în țară au fost înregistrate incidente violente cu final tragic:
- În Blăjel (Sibiu), un bărbat de 36 de ani a murit după ce a fost bătut de mai mulți indivizi în Ajunul Crăciunului.
- În Suceava, un bărbat a fost omorât în bătaie de fratele și nepotul său, după ce ar fi deteriorat căruța familiei. Autorii au primit câte 12 ani de închisoare.

