Sesizările vizează perioada recentă și au fost făcute publice de sindicat, care afirmă că a primit o scrisoare din interiorul unității.
Potrivit Sindicatului „Diamantul”, în scrisoare sunt invocate ture de până la 19 ore, perioade de odihnă de aproximativ patru ore și implicarea unor subofițeri în montarea de gresie pe holurile unității.
Sindicatul afirmă că aceste activități ar depăși atribuțiile specifice cadrelor militare și ar afecta repausul legal, menționând că recuperarea orelor suplimentare ar fi făcută „în mod abuziv” prin programarea în zilele libere.
În documentul făcut public se mai susține că personalul ar evita sesizarea directă a neregulilor, invocând teama de repercusiuni sau marginalizare profesională. De asemenea, este menționat faptul că lucrările de întreținere ar putea fi verificate prin sistemele de supraveghere video existente în unitate.
Conducerea Grupării Mobile de Jandarmi Constanța a reacționat public, precizând că prelungirea programului de lucru poate apărea în funcție de situația operativă și este reglementată de normele aplicabile personalului militar.
Potrivit conducerii, orele suplimentare sunt recuperate conform legii, iar activitatea se desfășoară în sistem de ture, ceea ce înseamnă că zilele de weekend pot avea statut de zile lucrătoare, fără a diminua repausul săptămânal.
În ceea ce privește lucrările de întreținere, conducerea susține că acestea sunt realizate, în mod obișnuit, de personal contractual cu atribuții specifice. Pentru situația invocată, instituția afirmă că implicarea unor cadre militare a fost voluntară, la solicitarea acestora, pentru sprijinirea personalului contractual înaintea sărbătorilor de iarnă.
„Nu a existat nicio dispoziție de constrângere și nu s-au dispus activități care să încalce statutul profesional al cadrelor militare”, a transmis conducerea unității.
Reprezentanții Grupării Mobile resping orice acuzație de abuz sau încălcare intenționată a drepturilor personalului și susțin că toate activitățile sunt planificate și executate cu respectarea legislației și a regulamentelor militare.
