Fisura s-a produs într-o zonă tehnică a mall-ului situat pe strada Lector din municipiul Sibiu. Personalul centrului comercial a alertat serviciile de urgență după ce a fost sesizat mirosul specific provenit din instalație și potențialul pericol de emanare a substanțelor folosite la răcire.
Reprezentanții ISU Sibiu confirmă că, în total, 17 persoane au fost evacuate preventiv până la stabilizarea situației. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
La fața locului au fost mobilizați pompieri cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD, pentru monitorizarea atmosferei și asigurarea măsurilor de protecție. Autoritățile au verificat zona pentru a preveni eventuale acumulări de substanțe periculoase sau posibile incendii.
Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, a declarat că evacuarea a fost realizată în scop preventiv și că situația a fost gestionată fără incidente medicale.
Pe durata intervenției, accesul în centrul comercial a fost limitat, iar autoritățile au recomandat evitarea zonei pentru fluidizarea operațiunilor. Circulația în apropiere a fost temporar deviată până la finalizarea verificărilor.
Centrul comercial urmează să își reia activitatea după finalizarea inspecțiilor tehnice și confirmarea faptului că instalația frigorifică nu mai prezintă pericole.

