Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, un tânăr de 21 de ani este cercetat penal după ce ar fi refuzat să returneze o sumă importantă de bani virată din greșeală în contul său de o societate comercială.
Incidentul a avut loc în data de 10 martie 2025, când firma respectivă a efectuat un virament bancar eronat în valoare de 56.160 de lei, sumă care reprezenta contravaloarea unei facturi. Banii au ajuns în contul tânărului, însă, deși acesta a fost notificat ulterior cu privire la greșeala produsă, ar fi refuzat să restituie întreaga sumă.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca, s-a stabilit că tânărul a returnat doar 20.000 de lei către societatea comercială, păstrând diferența de 36.160 de lei. Ancheta a arătat că suma rămasă ar fi fost însușită fără drept, fapt pentru care au fost demarate procedurile legale.
Ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii unor eventuale măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și pentru documentarea completă a activității infracționale, sub aspectul infracțiunii de însușire a bunului găsit, conform legislației în vigoare.

