Beijingul a respins marți afirmațiile Statelor Unite potrivit cărora China ar reprezenta o amenințare la adresa Groenlandei, acuzând Washingtonul că folosește acest argument pentru a-și justifica interesele strategice și militare în regiunea arctică.
Declarațiile au fost făcute de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Guo Jiakun, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Beijing. Oficialul chinez a cerut Statelor Unite să renunțe la ceea ce a numit invocarea artificială a unei „amenințări chineze”.
„Facem apel la SUA să înceteze să folosească așa-numita «amenințare chineză» drept pretext pentru a urmări câștiguri egoiste”, a declarat Guo Jiakun, potrivit CNN, afiliat CCTV.
Reacția Beijingului vine după ce președintele american Donald Trump a afirmat, într-o postare amplă publicată sâmbătă pe rețelele sociale, că Statele Unite ar trebui să preia controlul asupra Groenlandei pentru a contracara presupusele amenințări venite din partea Chinei și Rusiei în Arctica. Trump a invocat, totodată, necesitatea dezvoltării unui sistem defensiv denumit „Domul de Aur”, destinat protejării Americii de Nord împotriva rachetelor balistice.
Guo Jiakun a reiterat poziția constantă a Chinei în privința Groenlandei, subliniind că ordinea internațională actuală trebuie să se bazeze pe respectarea dreptului internațional. „Legea internațională, fundamentată pe scopurile și principiile Cartei ONU, stă la baza ordinii internaționale și trebuie respectată”, a afirmat oficialul chinez.
În paralel, tensiunile geopolitice din regiunea arctică determină reacții și din partea aliaților europeni ai SUA. Danemarca a decis să își consolideze prezența militară în Groenlanda, pe fondul intensificării presiunilor exercitate de administrația Trump în legătură cu viitorul insulei.
Ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, a anunțat luni, la Bruxelles, după o întâlnire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că Danemarca a solicitat oficial desfășurarea unei misiuni aliate în Groenlanda. „Am propus acest lucru, iar secretarul general a luat act”, a precizat oficialul danez.
Situația Groenlandei, teritoriu autonom aflat sub suveranitate daneză, devine tot mai mult un punct sensibil în competiția strategică dintre marile puteri, pe fondul intereselor economice, militare și de securitate legate de Arctica.

