Declarațiile au fost făcute într-o intervenție televizată, în contextul măsurilor adoptate de Guvern la finalul anului trecut privind modificarea modului de plată a concediilor medicale.
Ministrul Sănătății a precizat că neplata primei zile de concediu medical nu reprezintă o excepție la nivel european și nu este o măsură fără precedent.
„În multe țări din Uniunea Europeană, prima, a doua sau chiar a treia zi de concediu medical nu sunt plătite de nimeni. Nu este o decizie luată fără fundament, există date clare în spatele ei”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Potrivit acestuia, scopul principal este limitarea concediilor medicale de foarte scurtă durată, unde s-au constatat frecvent situații de abuz.
Alexandru Rogobete a explicat că măsuri similare adoptate anul trecut au generat economii importante pentru bugetul sănătății.
„În medie, s-au economisit aproximativ 120 de milioane de lei pe lună din concediile medicale de scurtă durată”, a precizat ministrul.
Sumele economisite au fost redirecționate către sistemul medical, fiind utilizate inclusiv pentru introducerea a 41 de molecule noi pe lista medicamentelor compensate.
Ministrul Sănătății a mai declarat că, în urma verificărilor efectuate anul trecut privind acordarea concediilor medicale, au fost demarate numeroase acțiuni în instanță și au fost aplicate sancțiuni mai multor medici.
Aceste controale fac parte dintr-un demers mai amplu de responsabilizare și de utilizare eficientă a fondurilor din sistemul public de sănătate.
În ceea ce privește neplata primei zile de concediu medical, Rogobete a subliniat că vor fi elaborate norme de aplicare care să țină cont de situații medicale specifice.
„Vor exista prevederi clare pentru pacienții oncologici sau pentru persoanele cu afecțiuni care necesită concedii medicale recurente”, a explicat ministrul.
Conform deciziei Guvernului, indemnizația de asigurări sociale de sănătate se diminuează prin eliminarea plății primei zile de concediu medical. Zilele 2–6 sunt suportate de angajator, iar începând cu ziua a 7-a, indemnizația este achitată din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).
Măsura va fi aplicată pentru o perioadă determinată, între 1 februarie 2026 și 31 decembrie 2027.

