Solicitarea a fost transmisă printr-un comunicat de presă, în care AUR subliniază importanța simbolică și strategică a anului aniversar pentru relațiile internaționale.
Potrivit comunicatului, anul 2026 reprezintă „un moment istoric de importanță globală”, în care Statele Unite ale Americii marchează 250 de ani de existență ca stat. AUR face referire la valorile pe care le asociază cu fondarea SUA – libertatea, suveranitatea, democrația, credința și libertatea de exprimare – considerate relevante pentru viitorul Europei și al României.
Formațiunea politică evidențiază, totodată, rolul Statelor Unite în arhitectura globală de securitate și influența leadershipului american asupra relațiilor internaționale și a raporturilor cu Uniunea Europeană.
În comunicat este menționat și fostul președinte american Donald Trump, despre care AUR afirmă că ar fi avut o influență majoră asupra deciziilor politice, strategice și economice cu impact asupra Europei și securității continentului.
Potrivit formațiunii, aceste decizii au contribuit la configurarea direcției geopolitice a Europei într-un context internațional caracterizat de instabilitate.
AUR susține că Statele Unite reprezintă un garant al libertăților în Europa și face trimitere la Strategia de Securitate Națională a SUA, care afirmă rolul Americii în apărarea democrației și libertăților politice.
În acest context, partidul subliniază că România și SUA sunt legate printr-un parteneriat strategic cu componente politice, militare, economice și culturale. Totodată, AUR arată că SUA sunt principalul garant al securității României în cadrul NATO și un aliat-cheie în regiunea Mării Negre.
Formațiunea consideră că deciziile majore de politică externă și securitate, inclusiv cele legate de evoluțiile din Ucraina, ar trebui consultate prioritar cu Washingtonul.
Potrivit AUR, declararea anului 2026 drept „Anul Americii în România” ar permite consolidarea relației strategice bilaterale, organizarea de evenimente culturale, educaționale și academice, stimularea cooperării economice și a investițiilor americane, precum și reafirmarea angajamentului României față de valorile occidentale.
În același timp, formațiunea anunță că, indiferent de decizia autorităților, va declara pe cont propriu anul 2026 drept „Anul SUA în România” și va organiza conferințe, dezbateri publice, evenimente culturale și comemorative, inițiative educaționale pentru tineri și acțiuni de diplomație publică.
AUR afirmă că relația cu Statele Unite trebuie să fie una „strategică și bazată pe valori”, nu pe conformism politic. Reprezentanții partidului susțin că anul 2026 ar trebui să fie dedicat libertății, suveranității și alianțelor construite pe valori comune, în interesul național al României.

