Ilie Bolojan a declarat, luni seară, la Antena 3, că neîncrederea publicului în justiție duce inevitabil la contestarea hotărârilor judecătorești. Potrivit premierului, atunci când încrederea este scăzută, orice sentință riscă să fie percepută ca nedreaptă, indiferent de fundamentul legal.
El a explicat că această problemă apare nu doar în justiție, ci și în alte decizii publice sau administrative, unde lipsa de credibilitate generează nemulțumiri și tensiuni în societate.
Premierul a arătat că principala așteptare a cetățenilor este predictibilitatea actului de justiție. Oamenii vor ca, în situații similare, soluțiile instanțelor să fie aceleași, indiferent de județ sau de momentul pronunțării.
Ilie Bolojan a explicat că atunci când, pentru aceeași speță, o instanță pronunță o sentință, iar alta decide diferit, apare un puternic sentiment de nedreptate. Situația este și mai gravă atunci când, pentru un caz similar, hotărârile diferă în timp, la interval de câțiva ani.
Premierul consideră că posibilitatea de interpretare excesivă a legilor este una dintre cauzele acestor discrepanțe. Cu cât legislația este mai clară și mai bine formulată, cu atât riscul unor interpretări diferite scade, iar deciziile devin mai previzibile.
Un alt aspect important menționat de Ilie Bolojan este modul de administrare a sistemului judiciar. Organizarea instanțelor, formarea completelor și gestionarea resurselor umane pot influența durata proceselor și calitatea actului de justiție.
Premierul a comparat justiția cu un șantier: o bună organizare poate duce la soluționarea rapidă a dosarelor, în timp ce o administrare defectuoasă prelungește procesele ani de zile.
În final, Ilie Bolojan a subliniat că factorul uman este decisiv. Judecătorii și procurorii care aplică legea trebuie să inspire încredere, pentru ca sistemul să funcționeze corect și eficient.
În acest context, Nicușor Dan a avut întâlniri cu magistrații pentru a identifica problemele din sistemul de justiție care necesită intervenții și reforme urgente.

