Un accident rutier petrecut sâmbătă seară în județul Timiș s-a soldat cu moartea unei fetițe de 10 ani și rănirea altei minore, după ce un șofer aflat sub influența alcoolului a lovit o bicicletă pe care se aflau cele două.
Incidentul a avut loc în jurul orei 21:47, în localitatea Gelu. Autoritățile au intervenit cu echipaje de pompieri și SMURD, însă pentru una dintre victime nu s-a mai putut face nimic.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, un bărbat în vârstă de 49 de ani conducea un autoturism pe o stradă secundară din localitate, dinspre DJ 692C către zona cimitirului.
La un moment dat, mașina ar fi lovit o bicicletă care circula pe marginea carosabilului. Pe bicicletă se aflau două minore: una de 11 ani, care o conducea, și o fetiță de 10 ani, pasageră.
În urma impactului, ambele au fost rănite.
Fetița de 10 ani a fost găsită în stop cardio-respirator la sosirea echipajelor medicale. Manevrele de resuscitare nu au avut succes, iar medicii au declarat decesul.
Minora de 11 ani, aflată la conducerea bicicletei, a suferit răni și a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei. Acesta a fost însă identificat și prins de polițiști la scurt timp.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit informațiilor transmise de autorități.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat procurorilor pentru stabilirea măsurilor legale.
Pe numele său au fost deschise dosare penale pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs tragedia.

