Programul vine într-un context dificil pentru industria auto, marcat de scăderea cererii și de presiunile tot mai mari legate de noile norme de mediu impuse la nivel european.
Potrivit informațiilor confirmate de companie și publicate de Profit.ro, compensațiile financiare diferă în funcție de vechimea în uzină.
Astfel, angajații cu o vechime de până la doi ani pot primi 25.000 de lei net, la care se adaugă drepturile salariale restante. Cei cu o experiență între doi și patru ani beneficiază de 63.000 de lei, iar pentru angajații cu patru până la opt ani vechime, suma ajunge la 113.000 de lei.
Cele mai consistente pachete sunt acordate salariaților cu peste 16 ani în fabrică, care pot încasa până la 210.000 de lei.
O categorie aparte o reprezintă angajații cu boli profesionale sau invalidități cauzate de accidente de muncă. Aceștia vor primi până la 240.000 de lei, echivalentul a aproape 50.000 de euro.
Sumele acordate în cadrul acestui program au fost stabilite în urma negocierilor dintre conducerea Automobile Dacia SA și Sindicatul Autovehicule Dacia (SAD).
Compensațiile vor fi virate odată cu salariile aferente lunii februarie, iar angajații interesați trebuie să depună cererile de înscriere în program în cursul aceleiași luni.
Solicitările vor fi analizate individual de managementul uzinei.
Experiența campaniilor anterioare arată că, deși sunt depuse câteva sute de cereri, doar aproximativ jumătate sunt acceptate.
Directorul general al Dacia, Mihai Bordeanu, a explicat că decizia finală aparține conducerii fiecărui departament.
„Nu aprobăm orice cerere de plecare. Este la latitudinea șefilor de departamente să aprobe sau nu”, a declarat acesta pentru Profit.ro.
Surse din interiorul companiei indică faptul că, în actuala campanie, până la 900 de salariați ar putea pleca voluntar.
Reducerea personalului este legată de planurile de diminuare a producției începând cu 2026, pe fondul scăderii vânzărilor și al noilor obiective privind emisiile impuse grupului Renault.
Liderul sindical Viorel Ungureanu a confirmat că aceste intenții au fost comunicate încă din timpul negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă.
„Conducerea ne-a anunțat că producția va fi redusă cu aproximativ 165 de vehicule pe zi, ceea ce va duce la o scădere de personal de circa 900 de persoane”, a declarat acesta.
În prezent, uzina Dacia din Mioveni are aproximativ 11.000 de angajați, în condițiile în care nivelul de robotizare a ajuns la circa 60%.
În 2025, în fabrică erau activi aproximativ 550 de roboți industriali, folosiți în special în procesele de sudură, vopsitorie și asamblare.
Comparativ, alte uzine ale grupului Renault, precum cea din Seul, funcționează cu un număr mai mic de salariați și cu un grad mai mare de automatizare, dar produc volume inferioare față de fabrica din România.

